Skip Ribbon Commands
Skip to main content

News Release

Bucuresti

Piața imobiliară la 9 luni: Cererea a depășit nivelul înregistrat în tot anul trecut


Activitatea de închiriere pe piața de birouri și cea industrială și de logistică a consemnat creșteri semnificative față de anul trecut, iar ceea ce este de remarcat este ponderea ridicată a cererii noi în totalul suprafeței tranzacționată.

 

Pe piața de birouri, suprafața închiriată în primele nouă luni a depășit nivelul consemnat în întreg anul trecut, peste 45% din volumul tranzacționat fiind cerere nouă.

 

”Companiile au închiriat în primele nouă luni ale anului spații de birouri în București pentru cel puțin 11.000 de noi locuri de muncă, în condițiile în care aproape 110.000 de metri pătrați din cererea totală reprezintă contracte noi. Astfel, cererea nouă cumulează aproape 45% din suprafața de birouri tranzacționată în intervalul analizat, care a totalizat 250.000 metri pătrați. Restul tranzacțiilor reprezintă renegocieri, reînnoiri de contracte și relocări”, a declarat Andrei Drosu, research consultant JLL Romania.

 

Suprafața totală tranzacționată din primele nouă luni este egală cu cea închiriată în întreg anul trecut.

Cererea din București a fost generată în continuare de firmele din domeniul IT și BPO/SSC, care au realizat peste o treime din volumul total al tranzacțiilor de închiriere, acestea fiind urmate de companii din domeniul bancar si de servicii financiare și de companiile de servicii profesionale.

Zona de Centru-Vest a atras puțin peste un sfert din cerere, în timp ce zonele Floreasca - Barbu Văcărescu și Dimitrie Pompeiu au atras împreună circa o treime din tranzacții, iar cea de Nord si Centru Nord, aproximativ 15%.

 

Pe de altă parte, dezvoltatorii au finalizat în perioada ianuarie-septembrie proiecte totalizând 221.000 de metri pătrați, stocul ajungând la 2,5 milioane de metri pătrați.

 

În condițiile în care oferta nouă a fost parțial preînchiriată, iar cererea a depășit suprafața de birouri llivrată pe piață, rata de neocupare în a scăzut la 12,9%, cu 20 puncte proncentuale sub nivelul din trimestrul trei din 2015.

 

Este de așteptat ca rata de neocupare să crească până la sfârșitul anului și în prima parte a anului 2017 din cauza nivelului ridicat de proiecte dezvoltate speculativ planificate. Până la sfârșitul anului, dezvoltatorii au anunțat că vor finaliza alți 77.500 metri pătrați.

 

Cele mai mari 10 contracte noi semnate pe piața de birouri în primele 9 luni:

 

Chiriaș

Clădire

Tipul contractului

Suprafață

(mp)

Hadassah Hospital

Iride BP

New lease

11.000

Honeywell

BOC

Extension

3,700

Deutsche Bank

BOB

Extension

3,500

Mega Image

Plaza Romania Offices

New lease

3,400

Apa Nova

Stefan cel Mare Offices

New lease

3,200

Amber Studios

Charles de Gaulle Plaza

New lease

3,100

Deutsche Telecom Pan-Net

Iride BP

New lease

3,100

Ringier

Iride BP

New lease

3,000

Dell Secure Works

AFI 4&5

New lease

3,000

Telus

AFI 4&5

Extension

3,000

 

Cererea pe piața industrială atinge un maxim istoric

 

Și pe piața industrială și logistică cererea din primele nouă luni a atins deja nivelul consemnat în întreg anul trecut, respectiv aproape 310.000 metri pătrați, din care peste 60% este cerere nouă (200.000 metri pătrați). Renegocierile și reînnoirile de contracte au cumulat 110.000 metri pătrați de spații industriale și logistice.

 

Circa 65% din cererea totală a vizat Bucureștiul, în condițiile în care firmele de retail și de logistică au fost cele mai active în acest an. Alte tranzacții s-au semnat în Timișoara (15% din cerere), și în alte orașe precum Braila, Deva, Cluj-Napoca sau Reșița.

 

”Pentru acest an estimăm că suprafața de spații logistice și industrial închiriată va depăși 350.000 metri pătrați, o suprafață record, cea mai mare înregistrată vreodată în România într-un an. Cererea susținută din ultimii ani, peste 1,7 milioane de metri pătrați închiriați în ultimii 5 ani și jumătate, încurajează dezvoltatorii să continue investițiile. Aproape 275.000 metri pătrați de spații industriale și logistice au fost livrate în primele nouă luni ale anului 2016, din care 58% , respectiv 159.000 metri pătrați în București”, a declarat Andrei Drosu, research consultant JLL Romania.

 

Cea mai recentă ofertă nouă, livrată în trimestrul 3, include, pe lângă altele, 43.000 de metri pătrați dezvoltați speculativ ca extensie a P3 Logistics Park în București, 25.000 metri pătrați dezvoltați de CTP la Cluj pentru Profi și inaugurarea a 15.000 metri pătrați, extensie a Industrial Park Brașov. 

 

Stocul la finele lunii septembrie era de 2,5 milioane de metri pătrați, din care 1,1 milioane de metri pătrați în București.

 

Alți 71.000 metri pătrați de spații industriale sunt anunțați că vor fi livrați pentru acest an, atât proiecte noi, cât și extensii ale celor existente. Rata de neocupare este de circa 5% în București și de sub 10% în afara Capitalei.

 

Cele mai mari 10 contracte noi semnate pe piața industrial și logistică în primele 9 luni:

 

Chiriaș

Proiect

Suprafața (mp)

Tip spațiu

Carrefour

P3 Logistic Park

30,000

Depozit/ Retail

Yazaki

WDP Park Braila

29.000

Producție/

Automotive

OTZ Logistic

CTPark Bucharest West

15,000

Logistică

HeyForm

VGP Timisoara

13,400

Producție/

Automotive

Flanco

KLG

10.000

Retail

Delamode

AIC Industrial Park

10.000

Logistică

Van Moer Logistics

CTPark Bucharest West

5.180

Logistică

KLG

Cluj-Napoca Industrial Park

5.100

Logistică

CTDI

Log IQ Center

5.000

Logistică

Delamode

KHD Logistics

5.000

Logistică